continuare din pagina 2

    Chiar daca specii cu regimuri alimentare asemanatoare se pot afla în competitie pentru o resursa comuna, în aceasta concurenta vor mai interveni elemente precum:

1 � vitalitatea fiecarei specii, ritmul de înmultire, ce pot varia în functie de factorii de mediu (ce nu apar în aceasta definitie a nisei). Adesea, speciile din acelasi biotop sunt foarte bine adaptate variatiilor acestor factori, în acest caz competitia având loc în momentul unor variatii extreme, catastrofale.
2 � specii având acelasi regim alimentar potential pot sa nu aiba aceleasi preferinte, intervenind aici si "supletea" regimului alimentar. O specie poate prefera o anumita prada dar, în cazul aparitiei unei specii concurente îsi poate extinde regimul catre alte resurse. O reala competitie pentru o resursa nu poate aparea decât atunci când respectiva resursa este foarte putin diversificata, datorita fie unor regimuri alimentare cu variabilitate mica (*), fie unei diversitati specifice slabe a prazilor(**) - mai ales în cazul ecosistemelor simple, cu specii putine.
Contrar, prima circumstanta apare în cazul ecosistemelor complexe, cu grad ridicat de specializare a speciilor componente. În acest caz însa tocmai înalta specializare împiedica/diminueaza competitia, numarul mare al niselor trofice limitând concurenta.

c) Definitia lui Odum
Spre deosebire de primele doua definitii, în care conceptul de nisa corespundea unor localizari, fie într-un tip de habitat, fie în interiorul unei retele trofice, aceasta definitie este rezultatul unei viziuni mult mai sistemice, în care nisa unei specii este "rolul sau în ecosistem" / "un rol în reteaua de interactiuni", atât trofice cât si de alta natura (transferul biomasei, reciclarea unui element, rolul speciei în transformarea mediului).
   Unii autori (Mauersberger, 1978) contesta totusi notiunea de "nisa libera", prin argumentul urmator: nisa ecologica presupune ca o parte din resursele ecosistemului sunt consumate de populatia unei specii, care la rândul sau va realiza o parte din productia biologica a respectivului ecosistem, fiind o resursa pentru alte specii. Deoarece nisa ecologica reprezinta însusi rezultatul activitatii unei populatii, ea nu poate exista înaintea populatiei date.(N. Botnariuc & V. Vadineanu, Ecologie 1982, pag 128). Contrar acestei opinii se poate aduce argumentul urmator: anumite resurse dintr-un ecosistem pot fi utilizate doar partial de catre speciile native, sau, în alte cazuri, în urma unui impact antropic foarte puternic, aceste resurse pot fi disponibile pentru alti consumatori. De exemplu, pâna la sosirea Rapanei în Marea Neagra exemplarele mature de Mytillus nu erau consumate de nici o specie (cu exceptia exemplarelor bolnave, atacate de crabi); la fel, aparitia Doridellei a fost facilitata de existenta unei resurse alimentare (briozoare) pâna în acest moment neutilizate. În al doilea caz, pescuitul excesiv al unor specii planctonofage a pus la dispozitia ctenoforului Mnemiopsis leidyi o cantitate de hrana relativ mare, al carui acces a fost facilitat de lipsa unor specii concurente.
   O noua polemica se adauga în prezent problemei speciilor exotice, si anume: daca în general se admite ca un numar ridicat de specii confera unui ecosistem o stabilitate mai mare si implicit o rezistenta mai mare la eventuale invazii, în ce fel aparitia unei noi specii va influenta evolutia ulterioara a acestuia ?
   Anumiti cercetatori sustin teoria asa-numitului "invasional meltdown", cu alte cuvinte aparitia unei noi specii provoaca un stress în ecosistemul receptor (disparitia unor specii locale, schimbarea raporturilor trofice, energetice etc.), stress care va facilita aparitia unor alte specii exotice. Desi lipsesc în general studii care sa demonstreze acest fapt, cel putin în cazul litoralului românesc este greu de acceptat aceasta ipoteza, mai ales ca speciile care au produs efecte vizibile sunt putine (Rapana venosa, Mya arenaria, Scapharca inaequivalvis, Mnemiopsis leidyi), si, mai ales, ocupa medii relativ diferite. În plus, disparitia unor specii prezente aici nu poate fi pusa pe seama noilor imigranti. Cealalta varianta a reactiei ecosistemelor la proliferarea speciilor nou aparute sustine, contrar, ipoteza rezistentei biologice ("biotic resistance"). Astfel, prin integrarea acestora, rezistenta ecosistemelor fata de eventuale noi aparitii va fi sporita. O particularitate interesanta a speciilor exotice din Marea Neagra este originea lor geografica. Majoritatea lor provin fie de pe tarmul atlantic al Statelor Unite(Mnemiopsis, Doridella, Mya, Beroe, Callinectes), fie din marile Extremului Orient (Rapana, Scapharca). Dupa cum se poate observa si în harta alaturata, respectivele regiuni intra în categoria zonelor "hot spots", regiuni în care traficul naval este foarte intens iar riscul prelevarii unor specii marine este ridicat.


 


pagina urmatoare
Delphi srl

Peach Systems srl

Sea Star Diving Service srl

FotoPro srl

3G International